Forfota spre gin și povestea ei
În jurul secolului al XIX-lea, în timpul colonialismului european, malaria se răspândește cu rapiditate în jurul teritoriilor din proximitatea Ecuatorului. Istoria surprinde camparea ei în India, dar și soluția inovatoare găsită pentru combaterea ei: Chinchona, o plantă sud-americană apreciată pentru beneficiile ei curative. Englezii care colonizaseră pe atunci marele stat indian se află în fața unei dileme. Planta e într-adevăr un medicament combativ, dar nu poate fi băută din cauza gustului brutal și înțepător. Cum băutura-emblemă în Marea Britanie era la acea vreme ginul, britanicii adaugă gin și suc de lămâie peste Chinchona, iar rezultatul este unul convingător. Planta începe să fie căutată peste generații, răzbate politic și economic și e cultivată până în ziua de azi în scopuri curative. Din această poveste colonială se naște Gin&Tonic, cocktailul terapeutic pe care îl consumăm și astăzi cu plăcere.
Dar de ce era atât de renumit ginul în Marea Britanie la acea perioadă? Pe când își începuse activitatea în secolul al XVII-lea, Marina Regală a Regatului Unit nu era suficient de versată. Staționarea în Olanda le-a dezvăluit însă un secret marinarilor. Văzându-i pe soldații olandezi consumând Jenever, lichiorul lor tradițional cu aromă de ienupăr, înainte de bătăliile din Războiul de 30 de ani, englezii încep să invidieze curajul acestora în luptele ulterioare. Ginul capătă astfel denumirea de “Dutch Courage” în viziunea englezilor, iar aceștia se împrietenesc cu el și îl aduc acasă. Astăzi ei sunt cei mai cunoscuti producători de gin.
Odată adus acasă, londonezii încep să îl distribuie pe mărunțiș, iar orașul începe să freamăte și să dospească de băutori înrăiți de lichior de ienupăr. Perioada a rămas în istorie ca un fenomen epidemic marcant. Forfota londoneză de la începutul secolului al XVII-lea e cunoscută și astăzi sub numele de “Gin Crave”.
După intervenția parlamentului și ridicarea prețurilor, ginul începe să piardă teren. Whisky-ul și vodka trec in fața ginului pentru mai multe decenii. Astăzi însă, ginul pare să cunoască o renaștere vulcanică. Distilerii apar pe tot Mapamondul, Marea Britanie găzduind peste 300 dintre ele, dublul numărului de acum 5 ani.
Recoltat iarna, recomandat vara
Ginul este etanol, adică o vodcă insipidă, iar aromatizarea sa rezultă din redistilarea cu o varietate de ingrediente naturale: coriandrul, scorțișoara, vanilia, lavanda sau cojile de citrice sunt câteva dintre alternative. Din această varietate nu poate lipsi ienupărul. Distilatorii nu au control asupra producției, deoarece ienupărul nu poate fi cultivat. Crește preponderent în sălbăticie, în tufărișuri și pâlcuri. Spre sfârșitul toamnei, producătorii merg să il culeagă, iar recoltatul poate dura toată iarna. Localnicii lovesc cu atenție planta cu un băț pentru a recolta doar semințele, care sunt folosite pentru ginul propriu-zis. Semințele învăluie ginul într-o aromă florală cu accente de lemn și de pin.
Ginul a fost mereu popular și pentru ușurința cu care poate fi creat. Oamenii amestecau etanol cu suc de semințe de ienupăr în propria cadă, îl lăsau la fermentat și distilat chiar acolo și îl vindeau pe scara largă.
În pofida acestor derapaje, ginul a fost mereu iubit pentru aromă și pentru proprietățile curative. Din timpul Războiului de 30 de ani și până astăzi nu a ezitat să satisfacă dorințele a milioane de oameni. După ce a devenit popular în vremea colonializării, a trecut Atlanticul și a ajuns în America, unde a fost amestecat în cocktailuri. Aici 4 rețete care ar merita încercate.
Rețete cu gin
*Gin Tonic*
Ingrediente:
-60 mL gin
-120-150 mL apă tonică
-cuburi de gheață
-o felie de lime decorativă
Mod de preparare:
1. Într-un pahar Long Drink/Highball umplut cu gheață, toarnă ginul și, după aceea, apa tonică
2. Amestecă ușor astfel încât băutura să nu se decarbogazifice
3. Decorează cu o felie de lime
Iti recomandam sa beneficiezi de promotia noastra si sa folosestigin Beefeater pentru a prepara acest cocktail.
*Tom Collins*
Ingrediente:
-60 mL gin
-30 mL suc de lămâie proaspăt stors
-15 mL sirop de zahăr (simple syrup)
-apă carbogazoasă
-o felie de lămâie decorativă
-o cireașă Maraschino decorativă
Mod de preparare:
1. Adăugă ginul, sucul de lămâie și siropul de zahăr într-un pahar Collins
2. Umple cu gheață și cu apa carbogazoasă și amestecă
3. Decorează cu o felie de lămâie și o cireașă Maraschino
Iti recomandam pentru cocktailul Tom Collins gin Tanqueray.
*Singapore Sling*
Ingrediente:
-45 mL gin
-15 mL lichior de cireșe (poți încerca cireșată sau vișinată pentru un twist românesc)
-7.5 mL Cointreau
-7.5 mL Bénédictine
-120 mL suc de ananas (de preferat proaspăt)
-15 mL suc de lime (de preferat proaspăt)
-10 mL sirop grenadine
-o picătură de Bitter Angostura
-gheață
-o felie de ananas decorativă
-o cireașă Maraschino decorativă
Mod de preparare:
1. Pune toate ingredientele cu excepția decorațiunilor într-un shaker pentru cocktail
2. Agită până se face rece
3. Strecoară într-un pahar înalt cum ar fi Hurricane, Highball sau Collins umplut cu gheață
4. Decorează cu felia de ananas și cu cireașa Maraschino
5. Se servește rece
Pentru acest cocktail iti recomandam sa beneficiezi de promotia noastra si sa folosestigin Beefeater
*Negroni*
Ingrediente:
-30 mL gin
-30 mL Campari
-30 mL vermut dulce
-o coajă de portocală decorativă
Mod de preparare:
1.Adaugă toate ingredientele într-un pahar cu gheață și amestecă până e bine răcit
2.Strecoară într-un pahar Rocks/Old Fashioned umplut cu cuburi mari de gheață
3.Decorează cu o coajă de portocală
Iti recomandam sa folosestigin Hendrick’s pentru a prepara acest cocktail.